Îndatorarea statului, calculată ca procentaj din PIB, a crescut de circa două ori și jumătate în ultimii 10 ani, și se situează conform celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor la 35% din PIB, cel mai redus nivel de după 2011. Datoria de 35% din PIB, 313,4 miliarde de lei în septembrie anul trecut, este însă datoria brută a statului. Dacă din aceasta este scăzută suma păstrată în rezerva de valută de Ministerul Finanțelor, statul ajunge la un grad de îndatorare netă de circa 32% din PIB.
România a fost neserioasă atunci când a stabilit ținte foarte ambițioase pentru aderarea la zona euro. Prima dată propusă, 1 ianuarie 2010, este posibil să fi contribuit la îndatorarea populației în valută, spune Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.